La opt luni după ce DNA a preluat cazul, DOSARUL DIASPORA a rămas „ÎN EVALUARE”. Surpriza de pe lista audierilor de până acum

Publicat: 14/08/2015, 13:47

Ancheta DNA privind posibila obstrucționare a procesului de votare în străinătate, la alegerile prezidențiale din 2014, nu a avansat semnificativ față de stadiul în care era acum 8 luni, în decembrie 2014, atunci când procurorii anticorupție au preluat dosarul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Într-un răspuns pentru gândul, DNA arată că Autoritatea Electorală Permanentă, Guvernul României și Ministerul Afacerilor Externe au trimis la DNA documentele solicitate și că în cauză au fost audiate mai multe persoane, despre care nu se pot însă oferi detalii, ancheta fiind în curs. Ancheta se află tot în stadiul cercetării penale „in rem”, cu privire la fapte, la fel ca și în decembrie 2014.

În prezent, procurorii evaluează documentele primite, fiind vorba despre multe cutii cu acte. Până acum, nu au fost însă audiate persoanele aflate la vârful lanțului de decizie în timpul alegerilor din 2014, precum miniștrii de Externe Titus Corlățean sau Teodor Meleșcanu sau premierul Victor Ponta, conform unor surse judiciare. Asta în condițiile în care pe numele lui Corlățean și Ponta doar europarlamentarul Monica Macovei a depus două plângeri penale pentru obstrucționarea votului românilor din străinătate.

În decembrie 2014, după ce a pierdut alegerile prezidențiale, prim-ministrul Victor Ponta declara că dacă va fi pus sub urmărire penală pentru modul de desfășurare a votului din diaspora, își va da demisia.

„Cu siguranță dacă DNA va cere începerea urmării penale față de mine voi demisiona. Doar n-o să spunem acum că stă prim-ministrul cercetat penal. Dacă mă va întreba cineva de la Parchet, voi spune același lucru: da, greșeli s-au făcut, dar intenție din partea cuiva nu a existat de niciun fel. Răspunderea politică există, de aceea a demisionat ministrul de externe, dar răspundere penală nu există pentru că legea penală se aplică pentru faptele penale. Greșelile politice se plătesc politic”, spunea atunci Victor Ponta.

Cu toate acestea, urmărit penal și inculpat acum de DNA într-o altă cauză – dosarul „Turceni-Rovinari-Dan Șova”, Victor Ponta refuză să demisioneze.

Inițial, ancheta privind votul din diaspora a fost declanșată pe 18 noiembrie 2014, de Parchetul General condus de Tiberiu Nițu, la 16 zile de la votul din 2 noiembrie, întârzierea fiind explicată atunci prin faptul că în cele 16 zile scurse de la turul I, procurorii au verificat dacă sesizările respectă cerințele de formă, adică dacă sunt semnate sau dacă sesizează o infracțiune.

Guvernul condus de Victor Ponta s-a apărat mereu pentru faptul că nu a suplimentat numărul secțiilor de votare din străinătate prin faptul că legea nu ar fi permis acest lucru, în ciuda faptului că Autoritatea Electorală Permanentă a transmis public că acest lucru este posibil, fiind însă prerogativa Guvernului, nu a AEP.

Bătălia de la Torino, pentru acces la urne

La secțiile de vot din străinătate s-au creat cozi imense, mii de români neputând să aibă acces la urne pentru a vota, din cauza condițiilor organizatorice precare.

Imagini cu miile de români care au stat la cozi de sute de metri în fața secțiilor de votare din străinătate au făcut înconjurul lumii, însă una dintre cele mai violente situații a avut loc la Torino, unde locuiește una dintre cele mai mari comunități de români din Italia. În turul al doilea al alegerilor prezidențiale, câteva sute de români rămași în afara secției de votare, înainte de ora 21.00, fără a mai putea să voteze, au declanșat revolta, iar forțele speciale de intervenție ale poliției italiene (DIGOS) au fost nevoite să intervină cu gaze lacrimogene și cu fumigene, pentru a dezamorsa situația.

Impactul emoțional, atât în diaspora, cât și în țară, a fost imens – românii se vedeau goniți cu forța de la urne și umiliți. Gândul a reconstituit în noiembrie 2014 povestea acelei zile și posibilele cauze pentru care s-a ajuns în această situație fără precedent.

Cazul Torino a demonstrat cum, deși Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, nu a redus semnificativ numărul secțiilor de votare din diaspora, a fost de ajuns o singură secție de votare în minus la Torino, pentru a declanșa haosul. La acest lucru s-a adăugat refuzul sistematic al MAE de a reacționa la informările și cererile insistente ale diplomaților români din Italia, care au solicitat fie suplimentarea numărului secțiilor de votare, fie prelungirea programului de votare. Astfel, potrivit unei informări transmise de consulat către BEC și MAE, la ora 18.00, „Situația este extrem de tensionată. (…) Prefectura de la Torino a solicitat Guvernului Italiei să intervină pe lângă autoritățile române să prelungească programul”.

În ciuda solicitărilor oficiale ale Consulatului României de la Torino, trimise MAE cu o lună înainte de alegerile prezidențiale, de a organiza în acest oraș și în cele din aria sa de jurisdicție 15 secții de votare, dintre care două la Torino, MAE a refuzat acest lucru, fără vreo explicație oficială. Oficialii de la București, coordonați de ministrul Titus Corlățean, au decis să fie organizate doar 9 secții de votare în aria respectivă, dintre care doar una la Torino.

Consulul general al României la Torino, Tiberiu Dinu, informa MAE că „existența unei singure secții de vot, ca în turul întâi, este total insuficientă” și solicita înființarea a 3 noi secții de votare – una la Torino la Consulat, una la Rivoli și una la Chieri. Această solicitare a rămas fără răspuns, conform surselor diplomatice consultate de gândul.

„Încă dinainte de cel de-al doilea tur de scrutin, având ca sursă autoritățile locale italiene și asociațiile românești, misiunile diplomatice și consulare din Italia au propus organizarea a 66 de secții de votare. Punctual, la CG Torino au fost propuse, printre altele, două secții de votare, dar și altele în Regiunea Piemonte care ar fi redus din fluxul de votanți al singurei secții aprobate în sediul CG Torino. Răspunsul de la București, prin care au fost aprobate prin ordin al ministrului doar 51 de secții, nu a ținut cont de aceste propuneri. Pentru a exemplifica, de la București s-au primit instrucțiuni pentru organizarea unei secții pe care nu am propus-o, și anume la Sondrio, unde în primul tur de scrutin s-au prezentat doar 48 de alegători!”, a arătat atunci ambasadoarea României în Italia, Dana Constantinescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină